duminică, 8 aprilie 2012

Rezultate

Toată lumea urmăreşte să obţină rezultate cât mai bune. Că vorbim de învăţătură, sărit în lungime, salariul cât mai mare, bicepsu' cel mai definit, cele mai multe medalii şi aşa mai departe.
Rezultatelor le mai putem spune şi performanţă. Cum de asemenea, le mai putem spune şi succes.
Succesul, în absolut orice domeniu este un lucru complet de dorit. Un aspect pe care fiecare, în sinea sa îl visează.
Totuşi, nimeni, niciodată nu ne-au spus care sunt acele etape, să le spunem aşa, pentru îndeplinirea viselor noastre.
Cum eu în acest articol urmăresc subiectu' sport, îndeosebi axându-mă pe fitness/culturism, succesu' este, cum să spun să fiu elegant, foarte greu de atins de muritori de rând.

Determinant, în culturism şi fitness, este moştenirea genetică. Această moştenire este principalul lucru care îţi va hotărâ succesul sau performanţa.

Într-un mod delicat, ceea ce vreau să spun este în felul următor: campionii se nasc campioni. Oamenii normal pot tinde să devină, dar nu vor putea, pentru că dacă ar putea să ajungă asemeni unui campion, n-ar mai fi oameni normali.
Televizoru' mai ales, ne bagă pe gât iluzia ca oricine poate deveni campion, că e uşor atât timp cât îţi doreşti, că e posibil dacă munceşti suficient. Nu doar că e iluzie, dar e o minciună.
Fiecare dintre noi ne naştem cu o serie limitată de calităţi, aptitudini, talente, predispoziţii genetice pentru a putea face X lucru. Fiecare dintre noi avem o serie de limitări, extrem de bine delimitate de natură, genetică, peste care nu vom putea trece, oricât de tare ne vom lupta.
Pentru a avea curajul, sunt drăguţ şi nu spun nebunia, de a spune că orice om poate deveni campion, este acelaşi lucru cu a spune că un Logan se poate întrece cu un Bugatti, iar cel dintâi să atingă aceeaşi viteză cu ultimu' dacă va dori cu adevărat să facă asta, dacă va apăsa suficient...pedala. Evident, asta e doar o aberaţie.

În mod evident, un talent nativ şi un genetic bun, fără pasiune şi muncă nu va face nimic. Cum de altfel un om cu o pasiune exagerată şi un spirit de muncă uriaş tot nu va putea să spere la rezultate de prima mâna, ci mereu va fi...mediocru. Este pur şi simplu, crudul adevăr.

Este bine ca noi oamenii să fim realişti. Să ne cunoaştem limitele, mai ales să ni le descoperim. Ideea este că odată descoperite, aceste limitări nu trebuie decât să ne ambiţioneze. Nu să le depăşim, căci este un lucru imposibil, ci doar să ne perfecţionăm. Lupta cea mare, pe care fiecare dintre noi trebuie s-o ducem este cu noi, cu imaginea noastră din oglindă.

Vedetele din revistă... Simt aproape că înnebunesc ori de câte ori aud pe cineva spunând "toţi putem ajunge ca Jay Cutler". Desigur, jos pălăria şi tot respectu' pentru toată munca lor, disciplina şi dedicaţia oferită acestui sport. DAR, un om normal, subliniez... 99,99% dintre noi...nu avem şi nu vom avea niciodată nici măcar cea mai mică legătură cu ei. Sunt de părere, după cum am spus chiar în paragrafu' anterior, că lupta fiecăruia dintre noi trebuie dusă cu imaginea din oglindă ş-atât.
E de o naivitate cruntă să-ţi cauţi idoli şi să-ţi faci vise, speranţe în juru' unor genetice nu ieşite din comun, ci uluitoare, rezistente la supra-antrenament, supra-alimentaţie, doping exagerat şi lista continuă. Să nu mai zic, că faptu' a-ţi căuta stimularea în astfel de persoane e complet...nerealistic.

Bun, dacă ne-am lămurit că genetica este factoru' absolut determinant pentru succes, mai există trei alţi factori extrem de importanţi, fără de care succesul ori performanţa nu va apărea.
Aceştei trei factori sunt: alimentaţia, odihna şi antrenamentu' chiar în această ordine.

Alimentaţia este definitorie în performanţă. Nu poţi visa nici măcar la cele mai mărunte rezultate dacă mănânci dezordonat, faci abuzuri de alimente nesănătoase, în cazu' în care nu ai nici un plan alimentar. Alimentaţia este importantă în culturism şi fitness, cum de altfel există o corelaţie foarte bine împământenită între ea şi rezultate. Fără a furniza corpului nutrienţii necesari pentru a se reface şi în ultimă instanţă de a creşte, nu poţi spera la vreun rezultat.
Despre alimentaţie se va tot discuta pe acest blog.

Odihna... Odihna este un factor extrem de sensibil, pe care foarte mulţi îl neglijează, să zicem. Somnu' este definitoriu în reglarea multe mecanisme din noi.
Somnu' este un aspect din păcate mult prea neglijat şi foarte mulţi pun un accent mult prea mare pe antrenament şi risipa de bani pe suplimente de care probabil nu au nevoie, precum de asemenea fac excese alimentare.
Corpul întradevăr, este stimulat la sală să crească, dar el va creşte atunci când ne odihnim, furnizându-i nutrienţii necesari. Antrenamentu' stimulează muşchii să crească, dar în acelaşi timp uzează organismul. Refacerea pur şi simplu necesită timp... Am să repet, poate nu s-a înţeles. Masa musculară este stimulată la sală, dar va creşte atunci când ne odihnim, iar grăsimea se va duce tot atunci, nu când ne spetim ca maniacii în sală.

Acum despre antrenament. În mintea unora, cel mai important aspect, de fapt, cel mai puţin important. Ciudat...
Antrenamentu' trebuie gândit, antrenamentu' se face cu greutăţi, dar doar după ce a fost gândit, planificat ca la carte.
Un antrenament prea puţin intens în mod evident, nu va produce efectele dorite, nici ca muşchiuleţi, nici în slăbire.
Un antrenament prea mult intens, din păcate, nu face decât de la rău în sus. Literalmente ajungi să distrugi mai mult ţesut decât poţi construi. Supra-antrenament cum se mai spune...
Volumul exerciţiilor şi intensitatea antrenamentului trebuie în aşa fel individualizat încât stresu' asupra organismului să fie minim.

Recunosc că e greu de înghiţit că fiecare dintre noi are o limită, că în tagma oamenilor normali, vorbim de 99,99% performanţa adevărată, să spunem top50 dintr-un sport nu are loc şi pentru noi, dacă nu avem predispoziţia genetică pentru acest lucru.
Recunosc că e greu de înghiţit că alimentaţia şi odihna sunt cu mult mai importante decât antrenamentu', antrenament ce se face mai mult cu cap, decât cu fizicul.
Şi recunosc că e greu de înghiţit că în mass-media suntem amăgiţi, pur şi simplu minţiţi că fiecare dintre noi poate ajunge un MARE CAMPION.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu